Cuvinte Cheie: Legea Concurenței, Legea prevenției, Consumatori, Cetățeni, Democrație, Abuzuri.
Legea preventiei – „Omul învață din greșeli dar oare când greșește învață?”
Tu șii care sunt efectele pe care le produce aceasta lege?
Tu stii care sunt drepturile tale?
Tu știi cum să îți aperi drepturile?
Deși Legea Prevenției este o lege a cărei aplicabilitate se va extinde în principal asupra relației dintre societăți și organele statului, totuși cu toții depindem de funcționabilitatea acestei relații și implicit a economiei naționale.
Fiecare pas înapoi pe care îl facem ne va împiedica să evoluăm.
Cum se va întâmpla asta? Pai… putem sa dam un simplu exemplu: prin încurajarea fraudei și scăderea bugetului general consolidat nu vom face altceva decât să creștem nevoile instituțiilor statului, iar acesta impotent fiind, nu va reuși să crească bugetul din sursă proprie ci din nou de la cetățeni, prin creșterea taxelor. Deja, în urma unor creșteri de prețuri, noile obligații au fost transferate în seama contribuabilului și facem referire la taxa de salubritate introdusa la 1 ianuarie 2017.
-Oare prin sistemul de „prevenție” însemnând control -> avertisment ->amendă, societățile știind că vor beneficia de această exonerare, nu vor frauda cât mai mult până în ziua controlului?
-Oare avem suficiente organe de control pentru peste 3.1 milioane de agenți economici care activează în România?
-Oare vom putea avansa sau vom regresa?
-Oare va preveni frauda sau va preveni doar aplicarea unei amenzi ?
Cam astea sunt întrebările la care trebuie să răspundem și de aceea trebuie să ne implicăm. Prin fiecare activitate nou introdusă efectele se vor răsfrânge asupra întregii populații; de aceea cheia principală pentru a crește puterea economică este aceea de a ne folosi, în dezvoltare, de experiența pe care o avem deja și nu să testăm mereu noi proceduri despre care putem „prevedea” că vor da greș.
Până la acest moment nu s-a putut asigura logistica și spațiul locativ necesar punerii în aplicare a noului cod de procedura civilă, prevederile acesteia în privința cercetării procesului în cameră de consiliu fiind prorogată pentru a treia oară, până în anul 2022.
Cu toate acestea , cum putem pune în aplicare și această lege?
La ora actuală sunt peste 10.000 de legi în România, toate reglementând drepturi și obligații, iar peste jumătate din acestea au rămas doar la stadiul de „drept”, valorificarea acestuia, constrângerea celorlalți la respectarea (opozabilitate erga omnes) drepturilor noastre subiective civile fiind imposibilă, datorită lipsei de resurse și de interes în implementarea lor.
Peste jumătate din directivele europene au fost transpuse în legislație internă, se cheltuie resurse materiale pe menținerea lor și totuși acțiunile rămân fără rezultat.
De ce?? Pentru că de fiecare dată, trebuie să se întâmple o situație nefastă de anvergură care să reprezinte un interes major și să genereze implicarea oamenilor, precum incidentul de la COLECTIV sau frauda efectuată de rețele de telefonie când au mințit în privința abonamentelor nelimitate.
La fel se întâmplă și cu LEGISLAȚIA CONCURENȚEI.
-Știați că există o legislație a concurenței menită să asigure echilibrul economic între toate întreprinderile mici, mijlocii sau mari?
-Știați că această lege are rolul de a asigura respectarea principiilor europene de circulație (Principiul liberei circulații a mărfurilor și a capitalurilor)?
Da, într-adevăr, există o astfel de lege… Aplicabilitatea ei este asigurată de Consiliul Concurenței, iar acesta își face datoria doar atunci când este sesizată o problemă majoră.
Consiliul Concurenţei a amendat companiile Orange şi Vodafone cu 147,9 milioane lei (34,8 milioane euro) şi respectiv cu 120,3 milioane lei (28,3 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă, însă pentru ca această măsură să fie luată a trebuit ca numărul foarte mare al consumatorilor să declanșeze controlul.
De ce? Nu suntem toți egali în fața legii? Nu trebuie să fie respectate toate drepturile noastre?
Dacă o bătrânică este obligată într-un cimitir să achiziționeze servicii doar de la o singură societate comercială care practică prețuri exagerate, nu contravine legislației concurenței? Sau… cumva interesul nu este unul major, iar instituțiile nu se pot implica pentru că ar fi o cheltuială nejustificată?
În aceasta situație ar trebui să punem la îndoială democrația și toate aceste libertăți care li se oferă celor care uzitează de poziția lor superioară ori dominantă. Atunci când se asigură respectarea dreptului unui agent economic de a practica prețuri neloiale, de fapt se încalcă drepturile consumatorilor, această acțiune fiind una ilicită și care obligatoriu trebuie estompată, chiar dacă acești agenți plătesc taxe (scuza majoră cf. căreia instituțiile statului nu văd acești operatori).
În acest fel, pe viitor doar se încurajează abuzurile și există posibilitatea ca fenomenul să nu mai poată fi controlat.
Întrucât Consiliul Concurenței activează când și când, agenții economici ar trebui să respecte regulile doar datorită temerilor insuflate de amenințarea amenzilor foarte mari și totuși… acestea nu sunt suficiente.
Chiar dacă există riscul ca amenda să nu poată fi achitată și își pot pierde afacerea, aparent, legislația insolvenței îi salvează și aceștia rămân nesancționați.
În acest caz, cum poate o democrație să își atingă adevăratul scop pentru care a fost recunoscută?
PENTRU ACEASTA E NECESAR SĂ CAUȚI SOLUȚIILE CELE MAI BUNE PENTRU CREȘTEREA PROFITABILITĂȚII AFACERII TALE, SOLUȚII ALTERNATIVE ECONOMICE CE NU SUNT ILICITE ȘI CARE TE PROTEJEAZĂ ÎMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI.
Adreseaza-te specialiștilor și fă-ți un plan de management cu cei care știu cu adevărat să aibă grijă de afacerea ta.
Este mai bine să previi decât să repari.