Selectează o Pagină

Vă enumerăm mai jos unele dintre cele mai importante schimbări aduse de această lege:

În cazul persoanelor juridice supuse obligaţiei de înmatriculare în Registrul Comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat:

  • S-a instituit obligația înregistrării beneficiarilor reali în Registrul Beneficiarilor Reali, ţinut de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
  • Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

 

În ceea ce privește Legea societăților:

  • se abrogă dispozițiile legale privitoare la acțiunile la purtător, capitalul social al societăților pe acțiuni fiind reprezentat doar prin acțiuni nominative.
  • se interzice emiterea de noi acţiuni la purtător şi efectuarea de operaţiuni cu acţiunile la purtător existente.
  • în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, acţiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii vor fi convertite în acţiuni nominative, de către societățile emitente.

 

Referitor la asociații și fundații:

  • Activul patrimonial initial al fundatiei trebuie sa includa bunuri in natura sau in numerar, a caror valoare totala sa fie de cel putin 100 de ori salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, la data constituirii fundatiei.
  • Prin exceptie, in cazul fundatiilor al caror scop exclusiv, sub sanctiunea dizolvarii pe cale judecatoreasca, este efectuarea operatiunilor de colectare de fonduri care sa fie puse la dispozitia altor asociatii sau fundatii, in vederea realizarii de programe de catre acestea din urma, activul patrimonial initial poate avea o valoare totala de cel putin 20 de ori salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata.
  • Denumirea fundatiei: denumirea va contine in mod obligatoriu cuvantul „fundatie”.
  • Asociatiile au obligatia de a pastra cel putin 5 ani registrele tranzactiilor efectuate.

 

Impactul asupra profesiei de avocat și instituirea unor operațiuni și tranzacții pentru care avocații au obligații de raportare:

  • În cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile.
  • Astfel apare obligația de a raporta exclusiv Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor tranzacțiile suspecte desfășurate de clienții lor, precum și orice tranzacții cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10 000 euro, chiar dacă acestea nu prezintă indicatori de suspiciune.
  • Situație obligatorie de a transmite un raport de tranzacții suspecte numai în măsura în care nu sunt avute în vedere informațiile pe care avocații le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu aceștia în cursul evaluării situației juridice a clientului în cadrul unor proceduri judiciare sau al îndeplinirii obligației de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau în legătură cu aceste proceduri, inclusiv de consiliere juridică privind inițierea sau evitarea procedurilor, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea.

Bineînțeles, această excepție nu se aplică în cazurile în care avocații cunosc faptul că activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului sau atunci când știu că un client dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului.

În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii, U.N.B.R. are obligația de a emite reglementări și instrucțiuni sectoriale în vederea aplicării dispozițiilor acestei legi.