Selectează o Pagină

CERTIFICATUL DE SITUATII DE URGENTA este eliberat de către Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, la cererea operatorilor economici a căror activitate este afectata de către masurile legislative adoptate în contextul COVID-19.

Operatorii economici care suferă un prejudiciu reprezentat de scăderea încasărilor cu cel puțin 40% din totalul încasărilor pot obține certificatul într-un termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data solicitării iar cei a căror încasări au scăzut cu un procent sub pragul de 40% vor obține acest certificat în maxim 20 de zile lucrătoare de la data depunerii.

Întreaga procedură se desfășoară on-line, documentele fiind încărcate si semnate electronic de către reprezentantul legal al persoanei juridice ori de către împuternicitul acesteia, caz in care se va atașa împuternicirea  deponentului. Procedura se efectuează prin platforma on line http://prevenire.gov.ro/ pe secțiunea ce va fi special dedicate.

Documentele justificative ce vor fi atașate solicitării eliberării Certificatului de Situație de Urgenta sunt:

  • certificatul unic de înregistrare
  • CI – administrator – reprezentant legal
  • balanța contabila certificata pentru luna in care s-a observat scăderea semnificativa a încasărilor
  • balanța contabila aferente aceleiași perioade din anul anterior
  • declarație pe proprie răspundere prin care solicitantul își asuma pe deplin ca atât cele declarate, cat si documentele încărcate sunt veridice iar scăderea a fost cauzata in mod direct de apariția situației de urgenta, cu detalii asupra situației
  • certificatul constatator eliberat de O.N.R.C.

Odată cu aceste documente vor fi depuse si toate informațiile referitoare la:

  • Datele de identificare ale agentului economic
  • Datele de contact
  • Motivul solicitării Certificatului de Situație de Urgenta
  • Justificarea nevoii acestuia
  • Datele referitoare la situațiile financiare

Nu ezitați să ne contactați pentru informații suplimentare.