La data de 30.03.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr. 32 prin care au fost aduse modificări și completări cu privire la șomajul tehnic, după cum urmează:
▪ Modificare condiții existente pentru accesarea șomajului tehnic
Salariaţii angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parţial ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2 beneficiază de șomaj tehnic pe perioada stării de urgenţă decretate, în baza unei declaraţii pe propria răspundere a angajatorului, fără a mai fi necesară altă procedură.
▪ Condiții suplimentare în vederea obținerii șomajului tehnic
În situaţia în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă din care cel puţin un contract cu normă întreagă este activ pe perioada instituirii stării de urgenţă, acesta nu beneficiază de indemnizație.
Însă, dacă angajatul are încheiate mai multe contracte individuale de muncă, iar toţi angajatorii și-au suspendat activitatea în această perioadă, acesta beneficiază de indemnizaţia aferentă șomajului tehnic, de la angajatorul care îi oferă drepturile salariale cele mai avantajoase.
Dacă bugetul angajatorului permite, pe lângă indemnizaţia șomajului tehnic, angajatul poate primi sume reprezentând diferenţa de până la minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.
În perioada stării de urgenţă, contribuţia asigurătorie pentru muncă prevăzută de art. 2205 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal nu trebuie plătită, instaurându-se un stagiu de cotizare fără plata contribuţiei în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006.
Cuantumul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 este raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada situaţiei de urgenţă.
Dacă stagiul de cotizare fără plata contribuţiei în sistemul de asigurări sociale de sănătate este corespunzător unei fracţiuni de lună, se are în vedere salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada respectivă, corespunzător fracţiunii de lună.
▪ Modificare documentație necesară angajatorului pentru obținerea șomajului tehnic
Anagajatorul trebuie să depună, prin poștă electronică, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o
cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizaţie, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.
*Modelul cererii urmează a fi aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi publicat ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Asumarea corectitudinii și veridicităţii datelor înscrise în documentele depuse se face de către angajator.
Plata indemnizaţiei urmează a se face în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale
▪ Modificare termen de primire a indemnizației aferentă șomajului tehnic
Noul termen este de 15 zile de la depunerea documentelor.
▪ Completare cu termenul de primire a indemnizației de către salariat
Plata indemnizaţiei se face salariatului de către angajator, în termen de 3 zile de la primirea sumelor de la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
▪ Abrogare model de declarație pe propria răspundere stabilit prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului fondurilor europene în cazul operatorilor economici care nu au posibilitatea achitării salariilor angajaților.