Răspândirea noului virus SARS-CoV 2 şi măsurile de redresare economică au redeschis dezbaterile asupra oportunităţii unei politici sociale de tipul venitului minim garantat, universal basic income (UBI).
Emergenţa acestui stimulent financiar trebuie analizată împreună cu tendinţele din dreptul muncii şi ale consecinţelor ce s-ar putea produce din punct de vedere juridic. Deşi pe plan intern nu avem conturată inițiativa de a-l adopta, la nivel european a fost deja implementat (Finlanda) şi din ce în ce mai mult state plănuiesc să-l pună în practică.
Înainte de toate, se impune să facem o observaţie preliminară legată de venitul minim garantat: deşi este o sumă de bani acordată tuturor cetăţenilor indiferent de venit, ocupaţie sau încadrare profesională (angajat/şomer) nu este condiţionată de atingerea unui scop, precum obţinerea unui loc de muncă sau avansarea pe scara ierarhică.
Un venit minim garantat ar putea să fie suficient pentru a determina indivizii să refuze angajarea în condiţii precare, nesigure și de exploatare, forţând astfel angajatorii să se adapteze unor cerinţe diferite sau încurajând lucrătorii și sindicatele să negocieze noi condiţii de lucru.
Pe de altă parte, un venit minim garantat scăzut ar putea să producă chiar un efect contrar: acceptarea unor condiţii de muncă precare mult mai uşor pentru că există o sursă suplimentară de venit. Un asemenea model ar putea să conducă la o creştere în ceea ce priveşte munca informală şi nedeclarată. În acest caz, va fi de datoria avocaţilor de a oferi asistenţă pentru a corecta eventualele neconformităţi legale în care se vor găsi clienţii lor atât în calitate de persoane fizice (angajaţii), cât și persoane juridice (angajatori).
În plus, problema timpului de lucru trebuie analizată având în vedere schimbările aduse de venitul minim garantat. Încă ne confruntăm cu practica comună prin care orele suplimentare nu sunt plătite şi reglementările impuse de directiva 2003/88/EC (2003) nu sunt respectate. Prin intermediul UBI, angajatul nu va mai simţi la fel de puternic constrângerile economice sau sociale impuse de mediul de lucru şi va putea decide cum să-şi organizeze el însuşi timpul.
Ne dorim să aducem în discuţie şi distincţia între timpul de lucru pentru care o persoană este plătită şi perioada în care persoana prestează servicii utile pentru societate, dar care nu sunt valorificate monetar. Avem în vedere aici serviciile casnice de întreţinere, activităţile de voluntariat şi cele artistice.
Astfel, venitul minim garantat ar putea încuraja lucrătorii să aloce mai mult timp activităţilor personale.
În concluzie, venitul minim garantat ar putea reprezenta o nouă provocare în raporturile de muncă și pentru piaţa avocaturii. Consultanța juridică oferită de jurişti ar putea pune la dispoziţia lucrătorilor şi angajatorilor un mediu de lucru mult mai bine adaptat nevoilor şi cerinţelor lor.
Miruna Crăiță
Student-practicant