Potrivit noilor modificări aduse OUG 142/2021 (prezentată mai jos) se completează prevederile privind aplicarea salariului minim brut pe țară, în sensul limitării în timp a aplicării acestuia, în relația cu un angajat, pentru o perioadă de maximum 24 de luni de la data semnării contractului individual de muncă. După această perioadă, salariatul va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului minim brut pe țară.
Prevederile se aplică și pentru salariatul plătit cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Această modificare legislativă este benefică pentru un salariat care munceste mai mult de un an în cadrul aceleiasi companii, face progrese, dobândește experiență și devine profesionist pe domeniul său de activitate, și care, din varii motive nu se poate muta pe un alt post sau la un alt loc de muncă, corespunzător cu nivelul cunoștintelor dobândite de acesta.
Angajatul este încurajat spre progres, este răsplătit și apreciat pentru munca depusă, motivându-l totodată spre reușită, iar determinarea acestuia și implicit stima de sine cresc.
Așadar, această noutate legislativa nu poate fi decât de bun augur.