Stiai că…..
s-a modificat codul de procedură fiscală – Află mai multe:
La data de 27 februarie 2023 intră în vigoare Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligaţii fiscale, lege promulgată de Preşedintele României prin Decretul nr. 151/2023, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 163 din 24 februarie 2023.
Parlamentul României adoptă legea în următoarea formă:
Articol unic.
(1) Se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, a veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii, pentru perioadele fiscale de la intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă şi, respectiv, a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, şi până la 31 decembrie 2020 inclusiv, şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Anularea se aplică inclusiv în situaţia în care tichetele cadou au fost acordate de către plătitorul de venit către angajatorul persoanelor fizice pentru a le distribui angajaţilor acestora în numele plătitorului de venit.
(2) Organul fiscal nu reîncadrează în venituri din salarii şi asimilate salariilor veniturile din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora şi încadrate în categoria veniturilor din alte surse şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioada anterioară datei de 31 decembrie 2020 inclusiv, precizată la alin. (1).
(3) Diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor prevăzute la alin. (1), stinse prin plată, compensare, executare silită sau dare în plată în condiţiile art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, aferente perioadelor fiscale de până la 31 decembrie 2020 inclusiv, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor.
(4) Termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea pentru sumele prevăzute la alin. (3) începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(5) Anularea obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (1) se efectuează din oficiu, de către organul fiscal competent sau la cererea contribuabilului, după caz, prin emiterea şi comunicarea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, conform procedurii legale aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(6) În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la alin. (1), acesta revocă decizia de impunere şi nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere.
(7) Procedura de aplicare, precum şi modalităţile de restituire a sumelor prevăzute de prezenta lege se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Deci, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 29 martie 2023, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va emite procedura de aplicare, precum şi modalităţile de restituire a sumelor prevăzute de Legea 43/2023.
Anularea obligașiilor fiscale va opera conform procedurilor aprobate de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.