Asigurarea Obligatorie de Raspundere Civila Auto – R.C.A. – acopera raspunderea civila delictuala a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul auto, pentru prejudiciile produse unei terţe parti in cazul unui accident rutier, prin intermediul acestui vehicul.
In cazul in care ati fost implicat intr-un accident rutier produs din vina unei alte persoane, aflate la volanul unui autovehicul (sau chiar produs din vina conducatorului autovehiculului in care va aflati), sinteti indreptatit sa solicitati despagubiri (daune materiale si/sau morale) DIRECT asiguratorului RCA – emitentul politei RCA – pentru prejudiciul suferit si anume:
In cazul vatamarilor corporale: atit persoana vatamata, cit si familia acesteia pot pretinde asiguratorului RCA despagubiri pentru vatamarea corporala (daune materiale si/sau morale);
In cazul decesului: familia persoanei decedate poate pretinde asiguratorului RCA despagubiri pentru decesul rudei decedate in evenimentul rutier (daune materiale si/sau morale);
In cazul avarierii autovehicului: pe linga despagubirile (daunele materiale si/sau morale) ce se cuvin persoanei vatamate si/sau familiei acesteia, asiguratorul RCA poate fi obligat (daca este cazul) si la plata contravalorii autovehiculului avariat (cel in care se afla victima accidentului).
In situatia in care victimele accidentelor rutiere si/sau familiile acestora doresc sa obltina despagubiri (daune materiale si/sau morale) de la asiguratorul RCA, este indicat ca acestea sa angajeze un AVOCAT SPECIALIZAT IN ASIGURARI, inca din faza de urmarire penala. Acest lucru este, in opinia noastra, obligatoriu, intrucit aparatorul ales urmeaza sa tina legatura cu organele de urmarire penala pe intreaga desfasurare a urmaririi penale. Astfel, avocatul va putea participa la toate actele de urmarire penala (declaratii ale inculpatului, expertiza tehnica judiciara etc.), instiintind clientii despre desfasurarea acesteia.
Totodata, avocatul va fi si interfata persoanei vatamate si/sau a familiei acesteia in relatia cu asiguratorul RCA; trebuie evitata contactarea directa a familiei de catre asiguratorul RCA, intrucit unicul scop al acestuia va fi oferirea unei sume derizorii in scopul evitarii unui proces.