Copilul are, prin naștere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și, în măsura posibilului, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de aceștia, spun prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.
Din varii motive, unii părinți nu își pot asuma creșterea și îngrijirea unui copil.
Asociația Casa dintre tei susține faptul că fiecare copil are dreptul la o familie, motiv pentru care în cele ce urmează o să prezentăm informații cu privire primul pas pentru adopție.
Înainte ca adopția să aibă loc, trebuie să existe o potrivire între persoana/familia adoptatoare și persoana adoptată, care să fie concretizată printr-un atestat valabil de adoptator.
Pentru obținerea atestatului de persoană/familie adoptatoare, în condițiile prevăzute de Legea nr.273/2004 privind procedura adoptiei – este necesară o evaluare socială și psihologică ce presupune un proces prin care se realizează identificarea abilităților parentale, se analizează îndeplinirea garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum și pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoștință de cauză, a rolului de părinte.
Concomitent cu evaluarea vor fi analizate și caracteristicile psihologice, sociale și medicale ale celorlalți membri ai familiei sau altor persoane care locuiesc împreună cu solicitantul, precum și opinia acestora cu privire la adopție.
Care sunt documentele necesare în vederea obținerii atestatului ca persoană/familie aptă să adopte?
- copii acte de identitate;
- copii legalizate de pe certificatul de nastere, casatorie/hotarare de divort;
- copie legalizata a documentelor care atesta spatiul locativ;
- declaratie notariala ca persoana/familia nu a fost decazuta din drepturile parintesti;
- certificat de cazier judiciar pentru toti membrii familiei;
- certificate medical tip Ministerul Sanatatii pentru toti membrii familiei;
- adeverinte de venit;
- caracterizari de la locul munca.
Direcția de asistență socială și protecția copilului de la domiciliul persoanei/familiei adoptatoare va realiza și elibera atestatul de persoană/familie adoptatoare.
Evaluarea se realizează pe baza solicitării persoanei/familiei adoptatoare de către direcția de la domiciliul acestora și trebuie să aibă în vedere:
- personalitatea și starea sănătății persoanei/familiei adoptatoare, viața familială, condițiile de locuit, aptitudinea de creștere și educare a unui copil;
- situația economică a persoanei/familiei, analizată din perspectiva surselor de venit, a continuității acestora, precum și a cheltuielilor persoanei/familiei;
- motivele pentru care se dorește adopția;
- impedimente relevante pentru capacitatea de a adopta.
Pe parcursul procesului de evaluare, direcția în a cărei rază teritorială domiciliază persoana/familia adoptatoare este obligată să asigure acesteia serviciile de pregătire/consiliere necesare pentru a-și asuma în cunoștință de cauză și în mod corespunzător rolul de părinte.
Rezultatele evaluării se consemnează într-un raport final de evaluare a capacităţii de a adopta a solicitantului, care conţine şi propunerea privind eliberarea sau neeliberarea atestatului. Raportul se întocmeşte în maximum 90 de zile de la depunerea cererii de evaluare şi se comunică solicitantului.
Dacă după această evaluare, rezultatul este unul favorabil, Direcției de asistență socială și protecția copilului va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să adopte cu o valabilitate de 2 ani, care se constituie ca anexă la dispoziția directorului general/executiv al direcției.
În cazul unui rezultat nefavorabil al evaluării, persoana/familia adoptatoare poate formula contestație în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea raportului.
Valabilitatea acestui atestat se prelungeşte de drept până la încuviinţarea adopţiei, în situaţia în care a fost introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti cererea de încuviinţare a adopţiei copilului aflat în plasament de cel puţin un an sau dacă a fost introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti cererea de încredinţare în vederea adopţiei ori dacă persoana/familia atestată are deja încredinţaţi, în vederea adopţiei, unul sau mai mulţi copii.
De asemenea, pe durata de valabilitate a atestatului, adoptatorul sau familia adoptatoare are obligaţia de a informa direcţia cu privire la orice schimbare intervenită în situaţia sa sociopsihomedicală, anexând, după caz, acte doveditoare.
Valabilitatea atestatului se prelungeşte la solicitarea persoanei/familiei adoptatoare, prin dispoziţia directorului general/executiv al direcţiei, până la încuviinţarea adopţiei, în situaţia în care s-a finalizat procedura de potrivire şi a fost întocmit raportul privind potrivirea practică dintre copil şi familia adoptatoare.
Atestatul nu este necesar în cazul adopției unei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu sau în cazul adopției copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv.