În ceea ce privește legislația națională, printre cele mai relevante acte normative se numără Legea nr. 11/1991, care reglementează combaterea concurenței neloiale, Legea concurenței nr. 21/1996 și Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Aceste acte normative au fost modificate și adaptate în timp pentru a reflecta cerințele unei piețe moderne și dinamice.
Interesant este faptul că, înainte de 1989, legislația concurenței era aproape inexistentă, datorită monopolului de stat asupra economiei. Totuși, dacă ne întoarcem mai departe în timp, în perioada interbelică, observăm că România avea reglementări specifice, cum ar fi Legea din 1932 privind concurența neloială și Decretul din 1937 pentru reglementarea cartelurilor.
Un cadru european complex
Nu putem ignora cadrul legislativ european, mai ales că România, ca stat membru al Uniunii Europene, este obligată să se alinieze normelor comunitare. Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sunt esențiale pentru protejarea unei piețe competitive și funcționale. Articolele 101 și 102 din TFUE sunt considerate fundamentale pentru combaterea practicilor anticoncurențiale și a monopolului.
Concurența nu este un concept nou, ci o trăsătură fundamentală a pieței și progresului economic. Aceasta poate fi privită fie ca un ansamblu al comportamentelor de pe piață, fie ca o competiție directă între întreprinderi. În lipsa unei definiții legale clare, doctrinarii au caracterizat concurența ca „o competiție între întreprinderi pe o piață relevantă, folosind mijloace legale pentru a câștiga piața și clienții”.
Importanța dreptului concurenței
Funcția esențială a dreptului concurenței este de a proteja piața de înțelegeri și practici care ar putea duce la monopol. Astfel de practici afectează nu doar competiția, ci și calitatea produselor și serviciilor oferite, având efecte negative directe asupra consumatorilor. Este un truism faptul că monopolismul dăunează, dar merită subliniat că efectele acestuia pot fi devastatoare, afectând libertatea afacerilor și rentabilitatea acestora.
Despăgubirile și legislația europeană
De-a lungul timpului, la nivel european s-a simțit nevoia de a crea un cadru specific pentru acțiunile în despăgubire împotriva practicilor anticoncurențiale. Acest lucru a dus la adoptarea Directivei 2014/104/UE, care a stabilit reguli clare pentru ca victimele să poată cere despăgubiri. Deși România trebuia să transpună această directivă până la sfârșitul anului 2016, procesul a fost întârziat, fapt ce a determinat Comisia Europeană să inițieze proceduri de infringement.*
Pentru a corecta această situație, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 39/2017. Însă, aceasta a fost declarată neconstituțională, necesitând o altă abordare. Astfel, în 2020, s-a emis O.U.G. nr. 170/2020, care a transpus efectiv directiva europeană și a adus modificări Legii concurenței nr. 21/1996.
Concluzii și reflecții
Dreptul concurenței a evoluat semnificativ în România, mai ales în ultimii ani. Deși au existat dificultăți și întârzieri în implementarea legislației europene, cadrul actual demonstrează o atenție sporită față de importanța protejării concurenței pe piață. Este clar că o economie sănătoasă se bazează pe competiție loială și reglementări clare, menite să protejeze atât întreprinderile, cât și consumatorii.
În final, merită menționat că și alte izvoare, cum ar fi cutuma și deciziile Consiliului Concurenței, joacă un rol important în acest domeniu, chiar dacă acestea nu au fost detaliate aici.
*„Infringement” este un termen folosit pentru a descrie o procedură de încălcare deschisă de Comisia Europeană împotriva unui stat membru al Uniunii Europene care nu respectă legislația UE. Aceasta se declanșează atunci când un stat membru nu transpune sau aplică corect directivele și regulamentele europene.Scopul procedurii de infringement este de a asigura aplicarea uniformă a legislației UE și de a corecta eventualele încălcări ale dreptului comunitar. Dacă problema nu este rezolvată la nivel de dialog între Comisia Europeană și statul membru, cazul poate fi trimis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care poate impune sancțiuni financiare statului în cauză.
Bibliografie:
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală. Ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2012, p.7.
Mihai Grigore, Teoria generală a dreptului. Curs universitar. Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Pim, Iași, 2012, pp.56 și urm.
Costică Voicu, Alexandru Boroi, Dreptul…, p. 447.0.
Gheorghe Gheorghiu, Manuela Niță, Dreptul concurenței. Ediția a II-a modificată și completată, Editura Universul Juridic, București, 2017, p.11.
Ionel Didea, Dreptul european al concurenței. Curs universitar, Editura Universul Juridic, București, 2014, p.16.
Alina Kaczorowska-Ireland, European Union Law. Fourth Edition, Routledge, Abingdon, 2016, p. 1036.
Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, J.O. L 349, 5 decembrie 2014.