REGLEMENTĂRI ȘI LEGISLAȚIE ANTI-MONOPOL: UN TABLOU AL EVOLUȚIEI ÎN ROMÂNIA ȘI EUROPA
Dreptul concurenței este fundamentat pe o serie de reglementări interne și europene menite să protejeze piața de practici monopoliste. Izvoarele de drept, cum ar fi Legea nr. 11/1991 și Legea concurenței nr. 21/1996, au fost esențiale pentru dezvoltarea acestui cadru legal în România. Înainte de 1989, legislația era limitată din cauza monopolului de stat, dar perioada interbelică a oferit reglementări importante precum Legea din 1932 și Decretul din 1937 privind cartelurile.
Pe plan european, articolele 101 și 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) sunt esențiale pentru prevenirea practicilor anticoncurențiale. Directiva 2014/104/UE a stabilit norme pentru acțiunile de despăgubire în caz de încălcări ale legislației de concurență. România a întârziat transpunerea directivei, ducând la declanșarea unei proceduri de infringement de către Comisia Europeană. Guvernul a remediat situația prin O.U.G. nr. 39/2017, care a fost declarată neconstituțională, și ulterior prin O.U.G. nr. 170/2020.
Concluzia evidențiază că dreptul concurenței a evoluat în România, iar implementarea reglementărilor europene reflectă un angajament pentru protejarea concurenței și a consumatorilor. De asemenea, deciziile Consiliului Concurenței și alte practici cum ar fi cutuma joacă un rol semnificativ în acest domeniu.
Procedura de infringement reprezintă o acțiune a Comisiei Europene împotriva unui stat care nu respectă legislația UE, asigurând astfel conformitatea și aplicarea uniformă a normelor la nivelul Uniunii.
